Asociatia Zi de Bine

Asociatia Zi de Bine

Proiecte

Asociatia Zi de Bine
CREAATiV - Centrul de Recuperare și Educație împotriva Adicțiilor pentru Adolescenți și Tineri la Voila
I-am spus CREAATiV. Un spațiu sigur, fresh, unde tinerii pacienți cu adicții pot să aibă parte, pe lângă tratament medical, de intervenții de psihoterapie, de reconectare cu familiile lor, ergoterapie, sport și art-terapie.
Asociatia Zi de Bine
Centrul Comunitar Zi de BINE
La Centrul Comunitar Zi de BINE îi adunăm pe cei care au nevoie de susținere, empatie, ajutor practic, prietenie și socializare. Facem cât putem și facem BINE!  
Asociatia Zi de Bine
NEpierdute
La Centrul Comunitar Zi de BINE pregătim activități și ateliere pentru o trupă serioasă de seniori gata să ia în piept preconcepțiile despre viața după pensionare. Un proiect pentru starea de BINE a seniorilor noștri.
Asociatia Zi de Bine
#daruripentruviitor
În decembrie, avem 23 de zile la dispoziție să împlinim visurile a 23 de copii care au un potențial incredibil, dar carora le lipsește susținerea potrivită la momentul potrivit. În decembrie, facem #daruripentruviitor
Asociatia Zi de Bine
#picăturideBINE
La marginea localității Sânpaul din județul Cluj amenajăm o spălătorie comunitară care să strângă în jur copiii la teme și mamele la șezători și ateliere dedicate lor. In noiembrie facem #picăturideBINE.
Asociatia Zi de Bine
VORBĂREȚ 2.0
Pe 8 iulie Alex pornește într-o aventură de Cartea recordurilor: traversarea Mării Neagre într-o barcă cu vâsle, solo (1200km, 20 zile) Obiectivul lui este să ajute 20 de copii cu  200 de ședințe de logopedie.  
Asociatia Zi de Bine
COMUNITATEA 360 – De cursă lungă!
La Zi de BINE amenajăm laboratoare de știință sau biblioteci, facem ateliere antibullying,  antidrog, sesiuni de nutriție, lecții remediale, susținem profesori în dorința lor de formare continuă. Construim COMUNITATEA 360
Asociatia Zi de Bine
PLANTAȚI ÎN AMINTIRE
Sădește un copac în memoria cuiva drag și faci o pădure  de iubire. Fiecare copac are un QR Code care, scanat, duce spre o poveste. Povestea omului pe care îl onorezi in acest fel.  
Asociatia Zi de Bine
BINE în culori
Împreună cu Tudor Scripor și Asociația Scripor Alphabet luna asta accesibilizăm învățarea codului Scripor, printr-o platformă edu online-Un sistem de codare care permite nevăzătorilor să citească, scrie, identifice, recunoască, diferențieze în mod eficient, culorile. 
Asociatia Zi de Bine
Chimia BINELUI
Călărași, strada Peneș Curcanul. Aici amenajăm un laborator de științe, un hub de învățare prin experiențe la chimie și fizică, pe măsura visurilor și capacităților profilor de a reduce rata absenteismului și abandonul școlar.
Asociatia Zi de Bine
Sustine Zi De Bine sa isi continue misiunea!
Sustine Zi De Bine sa isi poata continua misiunea
Asociatia Zi de Bine
SCUT PENTRU UCRAINA
La toate punctele de trecere a frontierei dintre România și Ucraina e inimaginabilul suferinței umane. E nevoie de ajutor și dincolo, și dincoace de granițe.  Cu totii au nevoie de noi. Dopomoha! (Ajutor!)
Asociatia Zi de Bine
CLASE DE POVESTE, scoala 36
In aprilie ne-am propus sa incepem sa transformam doua sali de clasa din scoala 36 din Bucuresti, unde merg zilnic aproape 900 de copii, in spatii de invatare prietenoase, unde copiii sa vina cu drag.  
Asociatia Zi de Bine
CALD ÎN VATRĂ
În luna decembrie, împreună cu Asociatia SufletEȘTI, curățăm coșurile de fum și facem provizii de lemne pentru 50 de bunici din satele uitate de lume de lângă Onești, din județul Bacău.
Asociatia Zi de Bine
MAME FĂRĂ FLORI-Sprijin pentru părinții care au pierdut un copil la naștere
În martie, amenajăm un spațiu de suport și doliu la spitalele Filantropia și Cantacuzino. Aducem în România primele două cuddle cot✴, pentru ca părinții copiilor ce nu se nasc vii să își ia rămas bun.
Asociatia Zi de Bine
VORBĂREȚ
Luna asta, facem un Centru de Logopedie în Râmnicu Vâlcea, alături de Asociația AVA. Da, e despre logopedie. Despre vindecarea vorbirii și gestionarea emoțiilor. Despre terapie prin vorbire. Despre un start bun în viață.
Asociatia Zi de Bine
(IN)DEPENDENȚE
NU! Copilul meu nu consumă, nu bea, nu fumează. NU copilul meu! Iubire, frică, negare.. Luna asta, împreună cu Asociația Română Anti-SIDA, dezvoltăm un centru de informare și suport pentru adolescenți și părinții lor.
Asociatia Zi de Bine
Fii #prietencurareș
De Giving Tuesday ești invitat la party! Să fii #prietencurareș! Să fim comunitate pentru el! Strângem bani pentru o zi plină de activități senzoriale speciale, pentru salinoterapie și alte terapii complementare
Asociatia Zi de Bine
LOC DE ADEVAR
Pentru că în toată România nu există niciun centru integrat pentru sprijinirea investigării abuzurilor împotriva copiilor, in Aprilie facem, împreună cu Asociația VIS, #LocDeAdevăr -  primul centru integrat pentru copiii victime din România.
Asociatia Zi de Bine
ÎN MIȘCARE
În luna noiembrie, la Zi de Bine Moldova amenajăm, dotăm și punem Bucurie în sălile de sport din școlile gimnaziale Șcheia și Mihoveni, din Suceava.
Asociatia Zi de Bine
GENERAȚII LA CALCULATOR
Decembrie- la Zi de Moldova dotăm Școala gimnazială din Șcheia cu un laborator de informatică pentru ca oameni mici și mari să învețe competențele necesare pentru a nu rămâne în urmă cu vremurile și oportunitățile.
Asociatia Zi de Bine
CROIESTE-TI VIITORUL!
Esti un tanar de 18 ani. Ai tot viitorul inainte, 1000 de posibilitati, 1000 de alegeri care te pot purta prin toata lumea, prin experiente fantastice. Te vei desprinde si vei fi independent si sigur pe tine. Daca insa vii dintr-un centru de plasament, putinul echilibru pe care il ai acum, odata cu plecarea din centru, se prabuseste.   Sufletul tanarului e fragil la 18 ani si trebuie ocrotit, ghidat, incurajat. Magia vârstei vine mereu și cu bucurii de nemăsurat, și cu sperieturi de neînchipuit. Asa ca tinerii din centrele de plasament au nevoie de voci blande care sa le spuna ce e dincolo, in lumea din afara centrelor. Si sa le arate ca sufletele  lor sunt puternice si mainile lor sunt dibace si ca vor reusi.   In august, la ZI de BINE, organizam proiectul #Croieste-tiViitorul,  tabere de croitorie si viata independenta pentru tinere din centre de plasament!
Asociatia Zi de Bine
BOOKTRUCK
In IULIE, la Zi de BINE, dam CARTILE PE FATA si facem BookTruck, o biblioteca mobilă care va împrumuta gratuit cărți în satele fără bibliotecă funcțională. Vom transforma o dubă obișnuită într-o bibliotecă modernă și prietenoasă. Pe interior vom monta rafturi care să poată găzdui 1000 de cărți, care vor fi gestionate cu un soft special de bibliotecă. Pe exterior BookTruck-ul va fi colorat, cu marchize pe ambele părți care să protejeze de soare și de ploaie, cu pouf-uri și cu rafturi mobile astfel încât doritorii să poată consulta cărți și fără să intre în biblioteca mobilă. BookTruck-ul va sta câte o zi într-un sat, la care va reveni lunar, astfel putând să servească 20+ comunități. Pe lângă cărți, vom duce în sate și ateliere, lecturi și activități interactive, plus "rafuri" cu biblioteca vie (human library): oameni de diverse profesii care să poată povesti tinerilor ce înseamnă să fii medic, IT-ist, mecanic, arhitect, actor. BookTruck-ul se adresează în primul rând copiilor și tinerilor, dar va avea cărți pentru toate categoriile de vârstă. Dorința noastră este ca pe termen mediu și lung să ajutăm la crearea unor biblioteci permanente la sat. Doar în județul Cluj sunt peste 300 de sate și poți număra pe degete câte dintre ele au bibliotecă publică funcțională (nu existentă doar teoretic). Oamenii vor putea împrumuta câte 4 cărți pentru o lună, le vor putea returna oricând într-o cutie specială amplasată într-un loc public din sat (de genul magazinul satului) și vor putea să ne comunice și ce alte titluri ar vrea să poată împrumuta din BookTruck. Estimăm că lunar 500 de copii și tineri vor beneficia de cărțile și activitățile BookTruck-ului. În fiecare sat biblioteca mobilă va sta într-un loc central și ușor accesibil (curtea școlii, în fața magazinului satului, lângă cămin cultural).
Asociatia Zi de Bine
Studiourile FERENTARI
Ce poți face când lumea în care te-ai născut și crești e plină de sărăcie, suferință și pericole? Când la fiecare pas te lovești de droguri, prostituție, violență. Poți descoperi restul lumii doar cu puterea de neegalat a imaginației și a poveștilor care îți deschid larg poarta și te lasă să fii parte din ele. Cum se poate face asemenea magie? Cu teatru! Cu 7 ani în urmă, la școala generală 136, un actor profesionist - Ionuț Oprea - ținea prima oră de actorie pentru câțiva copii din Ferentari. De-atunci, a apărut o trupă de teatru, trupa s-a mărit și a devenit familie - Familia PlayHood. Fiecare oră petrecută de copii la teatru nu e doar evadare din ghetou, e cărămidă pusă trainic la temelia unei lumi mai bune decât cea în care au avut neșansa să deschidă ochii.Copiilor din Ferentari le trebuie teatrul. Aer proaspăt și curat pentru mințile și inimile lor. Iar teatrului îi trebuie un sediu cumsecade. In Martie, la Zi de BINE, facem STUDIOURILE FERENTARI.    
Asociatia Zi de Bine
CASAPLINĂ
Bătrâni uitați, singuri. Mame singure ce nu-și permit afterschool. Animale abuzate/abandonate. TREI PROBLEME grele și aparent diferite, O SOLUTIE. Este pariul Asociației BertaLand și este promisiunea noastră pentru ei. În Iulie, le facem #CasaPLINĂ!  
Asociatia Zi de Bine
CLUBUL DIN INTERNAT
E nevoie de un sat să țină în școală 90 de copii! Luna aceasta, împreună cu Asociația Romanian Youth Movement for Democracy - RYMD, deschidem la Liceul Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău Clubul din Internat
Asociatia Zi de Bine
FLORI DE SARE – SALINA SENZORIALĂ DIN INIMA BUCUREȘTIULUI
În luna octombrie deschidem cărțulia noastră de cauze magice și aducem minunea în inima Bucureștiului – o salină senzorială, un spațiu pentru copii și adulți dedicat salinoterapiei, amenajat împreună cu prietenii de la Asociația KinetoBebe.
Asociatia Zi de Bine
BINEINTENSIV
Pentru părintele unui copil cu diagnostic oncologic sau alte afecțiuni grave, șocurile, tristețea, furia și speranța vin ca o furtună năprasnică. Vin ca un ciclon al cărui ochi înghite viața, așa cum era ea până atunci. Pentru părintele unui copil cu diagnostic oncologic sau alte afecțiuni grave, forța vine deseori tocmai din furtuna asta epuizantă. Vine din el, dar ce miracole face orice sprijin! Căci, pentru părintele unui copil cu afecțiuni oncologice sau alte afecțiuni grave, orice minut de cer senin e ca o întreagă vară într-o iarnă mai grea decât ne-o putem imagina.  Despre cer senin în aceste ierni cumplite e #BINEintensiv, proiectul nostru de decembrie, derulat împreună cu Asociația Marinuș Gălbenuș. Despre a oferi un pic de bine în situații în care orice bine contează. În decembrie vom cumpăra și vom dărui 5 unități de terapie intensivă pentru acasă pentru ca familiile afectate de un diagnostic nemilos să aibă un ajutor și o viață îmbunătățită măcar un strop. 
Asociatia Zi de Bine
PESEMNE.RO
În septembrie, împreună cu prietenii de la 321sport, facem punte peste hău și lansăm prima platformă digital-interactivă unde persoanele cu deficiențe de auz și persoanele tipice pot învăța rapid și ușor limbajul semnelor. Pesemne.ro
Asociatia Zi de Bine
TRIBUNA PARC
O curtea școlii maaaaare, cu multe flori și pomi fructiferi și-o ceată de copii. Cum poți duce educația un pas mai departe într-un spațiu atât de generos, dar prea puțin prietenos? I-am zis Tribuna Parc!
Asociatia Zi de Bine
BIBLIOTECA ALTFEL - SPAȚIU DE LECTURĂ ÎN CURTEA ȘCOLII
„Hai să facem dintr-un container o bibliotecă-n curtea școlii în care copiii sunt leșinați după cărți!”. In august, la Zi de Bine Moldova facem Biblioteca Altfel! La școala „George Enescu” din Moinești, Bacău.
Asociatia Zi de Bine
SI(N)GUR - ANTI-BULLYING CAMP
În iunie, la #ZDBMoldova, împreună cu Școlile Satelor Noastre, ducem copii în tabără anti-bullying. Să îi ascultăm, să îi învățăm să gestioneze relații. Îi ducem intr-un loc unde fiecare să se simtă sigur, nu singur.
Asociatia Zi de Bine
VERDE STOP-FII EROUL PĂMÂNTULUI!
În Iulie, la #ZiDeBineMoldova, îi învățăm pe copii cum fiecare dintre noi poate/trebuie să se poarte mai Bine cu Pâmântul. Ne ducem pe străzi și prin parcuri cu lecții simple despre grija pentru planetă
Asociatia Zi de Bine
#JOYRIDE - PUMPTRACK ÎN CARTIERUL BRÂNCUȘI
În iunie, facem #Joyride - pumptrack în cartierul Constantin Brâncuși din București! Un spațiu pentru mișcare cu piste în forme si curbe numai bune pentru copii pe biciclete, adolescenți pe skateboard-uri, adulți pe role.
Asociatia Zi de Bine
#CreștemBINE
Un diagnostic deseori neașteptat, cu necunoscutul pe care îl aduce, cu respingerea pe care o produce, cu adaptarea, cu integrarea - cu toate transformările pe care le presupune un destin diferit.  Special. Despre copiii speciali este luna Ianuarie.La copiii speciali ne gândim la început de 2022. La ei și la mai binele lor.Așa că vom face, la Râmnicu Vâlcea, un centru  multifuncțional psihosomatic pentru copiii cu dizabilități.Un loc în care acești copii și părinții lor să primească servicii de recuperare psihică, emoțională și fizică. Un loc unde să fie mai bine pregătiți și mai bine echipați să se integreze într-o lume care este, încă,  insuficient de pregătită pentru ei și pentru tot ce pot ei să ofere.În Ianuarie, vă propunem să #CreștemBINE împreună. Cu voi și cu Asociația AVA.
Asociatia Zi de Bine
ȘCOALA CURAJULUI
Discriminate în familie și în comunitate, fetele din Pirita au nevoie de un spațiu al lor, unde se pot întâlni în siguranță, unde pot vorbi despre problemele lor. Pentru ele, facem la Pirita „Școala Curajului”.
Asociatia Zi de Bine
#MaiBine- Caravana de Sanatate
În mai, la #ZiDeBineMOLDOVA, împreună cu Asociația Bethany și alături de Medlife, pornim la drum. Pornim #CaravanaDeSănătate. Medici Medlife vor merge din sat în sat să consulte oameni. care n-au mai văzut medici de mult..
Asociatia Zi de Bine
PE TREPTE LA SCOALA
Să vedeți idee: în Februarie, #ZiDeBineMoldova transformă un hol de școală într-un... amfiteatru. Un spațiu irezistibil unde copiii să se întoarcă cu drag pentru că acolo vor avea parte de ateliere de teatru și storytelling, acolo vor avea discuții cu psihologul despre adolescență și transformările specifice. Și tot acolo va fi loc de întâlnire pentru părinți și profesori și copii. Facem minunăția asta la Icușeni, în comuna Victoria. Până și numele ne spune că-i rost de încă o victorie… de Bine!
Asociatia Zi de Bine
BINE LA INALTIME-Panou de cățărat inteligent pentru tineri cu dizabilități
În Martie, ZDB Moldova oferă zecilor de copii care fac terapie la centrul Climb Again din Iași un panou Kilter Board-un perete de escaladă inteligent pentru copii și tineri cu dizabilități și diverse deficiențe. #BineLaÎnălțime.
Asociatia Zi de Bine
A-CASĂ LA SINGURENI- Niciun copil singur.
A-CASĂ a fost căsuța unei fetițe abandonate care suferea pe un pat de spital plin de copii bolnavi de SIDA. Copii abandonați. Un om de departe i-a văzut fotografia în ziar, și-a lăsat toată viața în urmă și a venit să aibă grijă de ea și de alți copii asemenea ei. Numele fetiței este Andreea. Numele omului care i-a devenit cel mai bun părinte cu putință este Mino Damato. Mino a salvat sute de copii, într-o lume cu căsuțe ca din povești pe care le-a ridicat, special pentru ei, la Singureni. Anii au trecut, nevoile s-au schimbat, căsuțele au obosit. În Februarie, impreuna cu Fundația Bambini in Emergenza, avem plan clar: refacem căsuța Andreei din acea oază de iubire, educație și speranță pentru copii abandonați, pentru copii cu dizabilități fizice sau psihice.
Asociatia Zi de Bine
Loc de Bine
Copiii care sunt martori sau victime ale unor infracțiuni intră tot mai des în contact cu sistemul judiciar din România. În anul 2020, 2.111 copii au fost victime în dosarele trimise în judecată de procurorii români, iar în 2019, 2.222 de copii. Adică o cincime din totalul victimelor înregistrate în rechizitoriile parchetelor din România, în decurs de un an. Prin ochii copilului audierea înseamnă retraumatizare, prin repetarea unor întrebări dureroase puse de reprezentanții instituțiilor statului. De aceea, Asociația Zi de Bine susţine Ministerul Public şi, impreuna cu Asociatia VIS, creează „Loc de Bine”, trei camere dedicate audierii copiilor, în cadrul a trei parchete de pe lângă tribunale din România: Constanța, Vâlcea și Vrancea. Loc de Bine înseamnă nu doar amenajarea prietenoasă a unui spațiu rece, precum o instituție din justiție, ci o metodă științifică de interviu realizat de oameni pregătiți, în încăperi special create pentru copii. Loc de Bine va fi un spațiu confortabil, unde copilul poate căpăta curaj să vorbească despre experiența prin care a trecut, fără riscul retraumatizării.  
Asociatia Zi de Bine
CLASE DE POVESTE
Sunt zeci de mii de copii cu „mintea diferită”, dar la fel de curioasă și scormonitoare ca a oricărui alt copil. Sunt zeci de mii de copii care par altfel decât ceilalți, dar au inimile la fel de mari ca ale oricărui copil: atât de mari cât să cuprindă și Universul întreg, de cere găzduire. Și, totuși, pentru copiii aceștia nu se găsește loc bun și cald și primitor în clase. Ce-ar fi să fie o școală primitoare pentru orice copil pentru care drumul obișnuit până la școală devine, la un moment dat, imposibil de străbătut? Există! E Școala Primară Concordia, prima școală incluzivă din România. Aici avem nevoie de ajutorul vostru pentru a putea amenaja sala multifuncțională. E gândită ca un spațiu în care se pot desfășura diverse activități pentru elevi, profesori, părinți: ore de consiliere individuală, grupuri de învățare, ateliere pentru copii și părinți. Și mai e de mobilat și aranjat prietenos o clasă care a rămas cam de căruță. Despre asta e luna noiembrie la Zi De Bine: despre școala în care Fiecare Copil Contează!
Asociatia Zi de Bine
LA UN LOC – Hub comunitar
„Aici mă simt acasă. Aici mi-e BINE, printre ai mei pe care-i știu de când mă știu sau pe care abia i-am cunoscut.” Știți sentimentul? Știți atunci și nevoia, o avem cu toții în fibră: nevoia de apartenență. De a ne găsi un loc în care ne regăsim. Și e mai mult decât casa, e un „Acasă” care-i cuprinde pe mult mai mulți. E biblioteca în care ne-am făcut prieteni din cărți și din viața reală, e piața în care cunoaștem toți târgoveții, iar ei ne știu deja gusturi și bucurii și ne întâmpină cu ele. E clubul de lectură improvizat pe scara blocului, sala de sport inventată într-o parcare și orele de dans improvizate la vecina fostă balerină. E comunitatea din care avem nevoie să facem parte, ca și cum ne-ar da rost în lume și ne-ar ancora. Sentimentul ăsta de apartenență e minunat, scoate din noi încredere, solidaritate, generozitate. Iar sentimentul ăsta va avea, de-acum, o casă a lui. Un Hub comunitar, la Brașov. Un loc în care oamenii să vină #LaUnLoc, fiecare cu ce are: unii cu trebuințe, alții cu soluții, toți cu încredere. Ne-adunăm #LaUnLoc din Octombrie ăsta!
Asociatia Zi de Bine
Laboratorul de Robotica
Tot sperăm să se întâmple ceva bun cu școala în care copiilor noștri le cam sunt cotonogite curiozitatea, creativitatea, bucuria de a întreba și de a afla. Tot sperăm ca școala la care merg cam cu nefericire copiii noștri să facă un spectaculos în timp și să ajungă dintr-un trecut deja prea îndepărtat într-un prezent promițător. Dacă am aștepta  miracole, probabil c-am aștepta mult și bine. Slavă cerului că există oameni miraculoși. Profesori minune! În Septembrie mergem în Valea Doftanei să facem laborator de robotică la liceul în care se întâmplă deja minuni, pentru că o profesoară a pus mâna pe bagheta magică a invovației. Nu, n-a rostit vrăji și abracadabre, a adus argumente, a pus cunoștințe pe masă și în proiectoare și le-a arătat tuturor cam ce poate să însemne școala în vremurile noastre. La liceul din sat, 90% dintre profesori au urmat module avansate de formare a competențelor digitale. La liceul din sat, abandonul școlar este 0%! Acum, facem împreună următorul pas spre viitor: un laborator de robotică! Investim in VIITOR!