Să nu îi lăsăm să se piardă
Mihaela Calinoiu Stemat Asociatia Zi de Bine
De când Zi de bine a început să facă atât de mult bine, așa de frumos și cu impact rapid, mi-am dorit să fiu alături de proiectul ăsta, de oamenii și cauzele pentru care caută ajutor, pentru care s-au luptat și în plină pandemie, în plină răsturnare de situație pentru proiectele pe care le gândiseră. În niciun an, au făcut minuni. Au găsit fonduri pentru cauze marginalizate, le-au implementat, le-au urmărit, au făcut să se întâmple. Am așteptat cuminte să îmi vină și mie rândul să îmi donez ziua de naștere pentru unul dintre proiectele lor, oricare ar fi fost în plan pentru ianuarie. Pentru că eu sunt născută în ianuarie. În aceeași zi cu tovarășul, de toată adolescența mi-am auzit tone de glume cu ”Și, ce vrei să te faci când vei fi mare? Dictatoare? Hahaha”.
Și a venit și rândul meu. Când am auzit despre cauza din ianuarie, mi-am tăcut. Nu eram eu pregătită să mă întorc în colțuri negre ale copilăriei și adolescenței mele, să recunosc deschis că și eu am fost unul dintre copiii și adolescenții, chiar tinerii, care au trecut prin depresie. Care și-au făcut lucruri despre care eu nu pot vorbi nici acum. Tăcută, urâtă foarte. Nici nu avea nume pe atunci. Cu intuiția aia a mamelor care știu și când nu știu, mama m-a dus la Parhon, ca să găsim răspunsuri la unele întrebări, unde un medic aproape de pensionare, morocănos și urâcios, a spus scurt ”Avem probleme de rezolvat”. El nu avea, sau o fi avut și el, dar eu clar aveam. Cu mama lângă mine, cu soră-mea, salvatorul vieții mele, vă spun, și și cu tata, am reînviat încet. A durat mult, incredibil de mult, dar în timp ce eu îmi reveneam alți tineri de lângă mine se pierdeau. Printre ei, unul dintre verii mei, deștept, frumos, cârlionțat, năbădăios, inventiv. Nu mai e cu noi de mult dar mă gândesc la el deseori.
Când am trecut eu prin tulburările astea, aparent perfect funcțională, exista mult prea puțin ajutor pentru copiii și adolescenții care se confruntau cu probleme emoționale majore. Nici nu aveai voie să ai probleme, așa ceva nu era pe nicio hartă. Nu se discuta despre, nimeni nu era instruit să recunoască semne și să intervină în vreun fel, totul se trăia închis și ascuns. Ce linii, ce chaturi, ce discuții, ce suport. Nici nu știu dacă aș fi acceptat că am nevoie de ajutor sau dacă aș fi cooperat cu mine însămi. Dar eu am fost norocoasă, extrem de. Și pentru că am fost norocoasă, vă rog: hai să ajutăm și alți puști. Hai.
Zi de bine lucrează la un teen line, un call center dedicat adolescenților în depresie, într-un an mai dificil ca oricând, au gândit, împreună cu specialiști și cu oameni aproape de fenomenul depresiei la adolescenți, sprijin concret, direct. Au nevoie de fonduri pentru a crea si implementa.
Orice donație e un ajutor enorm. Poate face diferența între a avea sprijin sau nu, între a fii sau a nu mai fi. E ajutor pentru puști, pentru mame și tați, pentru noi toți, căci ne trebuie, ne trebuie tare o societate vie, puternică, tânără.
Atât am avut de spus și vă mulțumesc pentru orice donație. #Zidebine
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul