TeenLine @ Daruieste ziua ta ~ 2021
Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.
Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai frumos lucru din viața ta: să împărtășești cei ai mai bun în tine cu cei apropiați.
Dar poți face chiar mai mult decât atât! Poți folosi această oportunitate pentru a împărți bucurie și celor pe care nu îi cunoști și pentru care momentele de fericire sau speranță din viața lor sunt foarte rare.
Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).
Ce trebuie să faci?
Intra pe ziuata.galantom.ro și
1. Alege cauza în care crezi!
Îți alegi proiectul pe care vrei să îl susții. Poți alege dintre proiectele organizațiilor care sunt deja pe platformă sau ne poți propune o organizatie nouă.
2. Creaza-ți o pagina pentru Dăruiește ziua ta!
Iți creezi o pagină de donații în doar câteva minute, completând data nașterii, datele de contact, titlul paginii și suma pe care îți propui să o strângi. Apoi vei avea posibilitatea să îți personalizezi pagina cu poza ta și un text cu motivația personală.
3. Raspândește vestea bună
După ce vei primi aprobarea paginii tale de donații pe e-mail, poți începe să o promovezi online și offline. Încurajeaza-ți prietenii să fie alături de tine și să doneze pentru cauza ta banii pe care i-ar fi dat pe cadouri. Ei vor dona online direct pe pagina ta, rapid și sigur, prin plata securizata, cu cardul.
Perioada optimă de a începe campania de ziua ta este cu 2-3 saptămâni înainte.
Gasești aici câteva recomandari pentru fundraising.
Spor la ajutor! :)
Galantomi:
35
Donatii:
114
Suma:
11,180 RON
Pagini fundraising

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou este să dăruiești!
Salutare oameni frumoși! Pentru că tinerii sunt viitorul nostru și pentru ca sunt destul de mulți care au nevoie de ajutor, noi trebuie să fim ac

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Îmi donez ziua de naștere pentru #TeenLine - un call center pentru adolescenții în depresie
Încă nu este ziua mea, dar am ales sa o donez în avans proiectului - Teen Line. Primul proiect integrat de sănătate emoțională/prim ajutor emo

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Pe 1 februarie împlinesc 20+22 ani. Pentru adolescenta din mine, pentru adolescenta savuroasă din viața mea care mă provoacă în fiecare zi și p

Ce îmi doresc pentru ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Să nu îi lăsăm să se piardă
De când Zi de bine a început să facă atât de mult bine, așa de frumos și cu impact rapid, mi-am dorit să fiu alături de proiectul ăsta, de o

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Dragii mei, m-aș bucura dacă de ziua mea mă puteti ajuta să sprijim TeenLine :) Zi de Bine are nevoie de tine! În Ianuarie, vrem să le spunem

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Fii alaturi de cei de langa tine!
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Mereu am simțit că e cel mai frumos când împarți bucuria, nu când o ții doar pentru tine. Cu atât mai mult atunci când o împărtășești cu

Impreuna pentru #teenline
Anul acesta imi doresc sa sarbatoresc altfel asa ca am ales sa imi daruiesc ziua de nastere pentru a sustine un proiect frumos si atat de necesar al A

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Impreuna pentru adolescentii de azi... sa creasca tineri puternici...
Pentru ca si noi am fost adolescenti mai mult sau mai putin intelesi, pentru ca sunt sigura ca daca nu am fost depresivi sigur stim macar un fost cole

Cadou de ziua mea
Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere cauzei Teen Line pentru a oferi ajutorul adolescentilor cu probleme generate de anxietat

Cel mai frumos cadou de ziua mea pentru un proiect extrem de important pentru mine
Deoarece suicidul în rândul adolescenților constituie a doua cauză a mortalitații tinerilor și pentru că am pierdut pe cineva drag prin acest f

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Teen Line - Cel mai frumos cadou de ziua mea
M-am bucurat sa vad ca #zidebine are pentru luna ianuarie o cauză asa de apropiata sufletului meu. Mi-aș fi dorit să fie așa ceva și "pe vremea

Cel mai frumos cadou de ziua mea
❤️Poza este pentru atragerea atentiei ?Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărâ

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea, dedicat altora!
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea - donând împarți bunătate