„Aici mă simt acasă. Aici mi-e BINE, printre ai mei pe care-i știu de când mă știu sau pe care abia i-am cunoscut.” Știți sentimentul? Știți atunci și nevoia, o avem cu toții în fibră: nevoia de apartenență. De a ne găsi un loc în care ne regăsim. Și e mai mult decât casa, e un „Acasă” care-i cuprinde pe mult mai mulți. E biblioteca în care ne-am făcut prieteni din cărți și din viața reală, e piața în care cunoaștem toți târgoveții, iar ei ne știu deja gusturi și bucurii și ne întâmpină cu ele. E clubul de lectură improvizat pe scara blocului, sala de sport inventată într-o parcare și orele de dans improvizate la vecina fostă balerină. E comunitatea din care avem nevoie să facem parte, ca și cum ne-ar da rost în lume și ne-ar ancora. Sentimentul ăsta de apartenență e minunat, scoate din noi încredere, solidaritate, generozitate. Iar sentimentul ăsta va avea, de-acum, o casă a lui. Un Hub comunitar, la Brașov. Un loc în care oamenii să vină #LaUnLoc, fiecare cu ce are: unii cu trebuințe, alții cu soluții, toți cu încredere. Ne-adunăm #LaUnLoc din Octombrie ăsta!

Tot sperăm să se întâmple ceva bun cu școala în care copiilor noștri le cam sunt cotonogite curiozitatea, creativitatea, bucuria de a întreba și de a afla. Tot sperăm ca școala la care merg cam cu nefericire copiii noștri să facă un spectaculos în timp și să ajungă dintr-un trecut deja prea îndepărtat într-un prezent promițător. Dacă am aștepta  miracole, probabil c-am aștepta mult și bine. Slavă cerului că există oameni miraculoși. Profesori minune! În Septembrie mergem în Valea Doftanei să facem laborator de robotică la liceul în care se întâmplă deja minuni, pentru că o profesoară a pus mâna pe bagheta magică a invovației. Nu, n-a rostit vrăji și abracadabre, a adus argumente, a pus cunoștințe pe masă și în proiectoare și le-a arătat tuturor cam ce poate să însemne școala în vremurile noastre. La liceul din sat, 90% dintre profesori au urmat module avansate de formare a competențelor digitale. La liceul din sat, abandonul școlar este 0%! Acum, facem împreună următorul pas spre viitor: un laborator de robotică! Investim in VIITOR!

Multi oameni pleaca departe si nu se mai intorc nici macar la copiii sau parintii lor. Sunt sate intregi care se destrama... Ramâne însă DORUL. Ce i-ar face pe toti sa se adune din nou, impreuna? In Iunie, Asociatia Zi de BINE impreuna cu Asociatia Lume Buna lanseaza proiectul 100 de Doruri Copiii din Corlatel cu parintii plecati la munca in strainatate aduna 1000 de oameni pentru a transforma 100 de doruri in 10 repere ale lui ACASA. Ei marcheaza fizic un traseu al identitatii satului lor si primesc biciclete pentru a-l inaugura printr-o stafeta in care strabat impreuna peste 1000 de km care-i apropie simbolic de cei aflati departe. „Mi-e dor de… sau n-as putea trai fara”- care sunt acele legaturi concrete, punti peste timp si spatiu, care-i tin aproape pe corlateni oriunde ar fi? Copiii vor chestiona intreaga comunitate, de aici si de departe, pentru a afla ce-i uneste pe toti. Intr-o serie de  ateliere, ei vor lucra cu aceste raspunsuri si le vor distila pana obtin 100 de doruri-esenta a identitatii satului lor. Le vom grava pe 10 discuri mari din metal – repere vizibile pe care le vom amplasa in 10 puncte strategice Prin stafeta pe biciclete, copiii  conecteaza  spatial  aceste repere temporale si afective ale satului realizand un traseu cultural- identitar. Il vom inaugura de Rusalii -ziua satului Corlatel- printr-un eveniment pentru intreaga comunitate. Copiii din comuna Corlatel, judetul Mehedinti dau un exemplu de cum pot reconstrui spiritul comunitatii lor in jurul a 100 de doruri care insumeaza tot ce e mai important si valoros pentru cei de aici si de departe. In urma raman 10 repere fizice, vizibile, indestructibile care marcheaza un traseu cultural-identitar ce-i va face pe corlateni, oriunde s-ar afla, mandri de radacinile lor.  

„Știi, pot să «văd» omul printr-o îmbrățișare. Chipul său nu poate ajunge la mine prin ochii mei, dar pot să simt zâmbetul din ochii săi. Și căldura din inima sa pot să o văd. Cu inima mea, cred…” În România trăiesc peste 100.000 de persoane cu deficienţe de vedere. În deplasările lor folosesc bastonul alb, însă din cauza mediului construit inaccesibil și a unei societăți care conștientizează prea puțin dificultățile de care se lovesc nevăzătorii, puțini sunt cei care ies din case fără însoțitor. O realitate ce ce îi condamnă la o viață socială limitată. (doar 7% dintre persoanele cu deficiențe de vedere apte de muncă sunt și angajate și destul de puține sunt înscrise într-o formă de învățământ superior. ) Asociația Zi de Bine, în colaborare cu AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială ), aduce în România bastoanele smart We Walk. Fata de cele clasice, ele detectează obstacole atât la nivelul solului, cât și deasupra acestuia, folosind ultrasunete. Bastonul WeWalk poate fi folosit ca o extensie a telefonului în navigare, cu ajutorul touchscreen-ului de pe baston,  se conectează la hărțile telefonului și anunță care sunt locurile din apropiere. În mai Asociația Zi de Bine lansează proiectul OCHII CARE NU SE UITĂ, prin care 70 de nevăzători vor primi bastoane  cu soft inteligent, tradus pentru prima dată în limba română, și vor participa la traininguri la București, Cluj și Iași, în cadrul cărora vor învăța cum să folosească aceste bastoane la potențialul lor maxim și să se bucure de mai multă independență, într-un peisaj care seamănă cu o cursă a obstacolelor, atât fizice, dar mai ales sociale.     

Toată viața s-a străduit să fie bun. De multe ori, totuși, n-a reușit. Căci, la urma urmelor, era doar un om. Nu era câine.Pentru câinii salvatori strigăm „Hai SUS!” în Aprilie. Pentru aceste animale formidabile care ne pot găsi atunci când nimeni n-are cum să ajungă la noi în caz de nevoie. Sunt formidabile ființe și de data asta, ele au nevoie de ajutorul nostru. Au nevoie de un teren de un antrenament, de un loc special în care să se poată pregăti pentru a interveni în misiunile de cautare si salvare. Amenajam terenul cu obstacole si-i echipam pe prietenii lor, oamenii, cu aparatura necesara in interventiile de urgenta. In aprilie ne pregatim de #HAMtrenament pentru viață.

Teen Line - Pentru că nu mai vrem „să le dăm cu seen” În Ianuarie, vrem să le spunem adolescenților că nu e nevoie să facă față singuri crizelor emoționale sau problemelor generate anxietate și depresie, indiferent de mediul de proveniență și de condițiile de viață! CUM? Prin suport psiho-emoțional dedicat: helpline gratuit, cu acoperire națională, disponibil 24/7. Prin psihoeducație: facem o platformă online dedicată și o populăm cu articole și materiale video de la psihologici, cu informații de specialitate, pe înțelesul tuturor. Teen Line va fi primul proiect integrat de sănătate emoțională/prim ajutor emoțional din România dedicat adolescenților între 13 și 21 de ani. Teen Line va fi o mână întinsă de care să se prindă atunci când simt că îi înghite negura unor gânduri greu de pătruns. Teen Line va fi o platformă unde pot să calce ferm și liberi, liberi de propriile temeri și liberi de judecățile și prejudecățile altora.   

Cu un autobuz vechi, ruginit si fara roti nu poti ajunge prea departe. Cum nici fara scoala, incurajare si oameni buni prin preajma, visurile nu prea trec de granita Augustinului, un sat lung de 5 km, nici aproape, nici departe de Brasov. In Octombrie, Zi de BINE sustine…. Edubuzz! Se incarca pe rampa un autobuz cu viata pe sfarsite, se adauga doi visatori, Natalia si Adrian, invatatori cu har si drag de copii si se da sfara-n tara cum ca-n matele ruginite ale fierataniei zac povesti care asteapta sa se scrie. Povesti cu copii adunati de pe ulitele satului care nu stiu socoti stelele si nici citi in ele. Sau macar in caietul dictando pe care fie l-au abandonat deja, fie nu l-au tinut niciodata in mana.In Octombrie vom transforma un autobuz scos din circulație intr-un spatiu educational pentru copiii din Augustin.

Sărbătorile o să fie complicate pentru toată lumea anul ăsta, dar mai ales pentru cei singuri. Iar cel mai rău, pentru bătrânii singuri. Fără familie sau cu familia plecată în afară, cu gândul că sunt cei mai expuși în fața virusului, perspectiva e pentru ei sumbră.  Dacă cineva i-ar întreba ce își doresc mai mult, mulți dintre ei ar spune că dorințele sunt pentru cei tineri, care mai au putere de visare... ei n-ar mai vrea decât ca la finalul zilei să poată pune capul liniștiți pe pernă, fără grija zilei de mâine. În prag de sărbători, ne vom asigura că asta chiar se întâmplă. Așa că facem proiect pentru EI: O PERNĂ încărcată cu bunătăți, pentru sărbători mai TIHNITE. In Decembrie pregătim 500 de pachete a câte 100 de euro pentru 500 de bunici din județele Bacău și Brașov.  

De cand COVID 19 a trecut granitele Romaniei, mai mult de 500 de cadre medicale au fost infectate, în timp ce altele au intrat în auto-izolare. La nivel national, întregul sistem medical este testat la limită. Capacitatea de a proteja personalul medical și de a-i pune la îndemână echipamentele și materialele necesare actului medical nu a fost niciodată mai importantă. In acelasi timp, o modalitate importanta de a lua din presiunea de pe sistemul medical este crearea de centre suport in care sa poata fi tratati pacientii cu simptome usoare, permitand astfel spitalelor sa se ocupe eficient de bolnavii in situatii critice.

1000 de femei, victime ale violentei domestice, vor avea acces la MINERVA, un dispozitiv mascat intr-o bijuterie, care le ajuta sa apeleze rapid 112 daca agresorul incalca ordinul de protectie. Avem nevoie de voi pentru ca victimele violenței domestice să se simtă apărate. Să poată ieși din prizonieratul în care le țin agresorii lor - de regulă, tocmai oamenii alături de care credeau că pot simți siguranță, căldură, iubire: partenerii sau soții lor.  

Tricolorii și FRF, în parteneriat cu Asociatia ZI de BINE demarează campania de susținere a victimelor incendiului de la Spitalul Piatra Neamț și a familiilor celor dispăruți. Donează pentru suferința românilor noștri și unul din tricourile de colecție ale României poate ajunge la tine! Vineri, 20 noiembrie, la ora 15:00, FRF va organiza tragerea la sorți din rândul tuturor celor care au donat și va oferi cele 23 de tricouri de colecție ale României!

Ia în mână un pahar cu apă. E simplu, nu? Nu ți-ai putea imagina cum să ridici un pahar cu apă poate să dureze peste 10 minute iar când ajunge la gură, paharul e aproape gol. Pentru ca un copil cu parapareza spastica să ridice un pahar cu apă poate să fie nevoie de luni întregi de exercițiu și fiecare încleștare a degetelor să însemne durere. Ședințe epuizante de kinetoterapie și cheltuieli uriașe care secătuiesc bugetul familiei. Pentru ei si pentru alti copii cu probleme neuromotorii construim un bazin de hidrokinetoterapie. ---- Try to grab a glass of water. Easy, isn’t it? What if lifting a glass of water would take you above ten minutes and by the time it reaches your mouth, the glass is almost empty... Could you ever imagine this? For a kid diagnosed with hereditary spastic paraparesis, grabbing a glass of water could take months of exercise, whilst every finger clenching is pure pain. Long, tiresome physiotherapy sessions are a huge burden for the family budget. For them and for many other kids with neuro-motor development diagnosis, we are building a hydrokinetic therapy pool.