Asociatia Zi de Bine

Asociatia Zi de Bine

Proiecte

Asociatia Zi de Bine
OCHII CARE NU SE UITĂ
„Știi, pot să «văd» omul printr-o îmbrățișare. Chipul său nu poate ajunge la mine prin ochii mei, dar pot să simt zâmbetul din ochii săi. Și căldura din inima sa pot să o văd. Cu inima mea, cred…” În România trăiesc peste 100.000 de persoane cu deficienţe de vedere. În deplasările lor folosesc bastonul alb, însă din cauza mediului construit inaccesibil și a unei societăți care conștientizează prea puțin dificultățile de care se lovesc nevăzătorii, puțini sunt cei care ies din case fără însoțitor. O realitate ce ce îi condamnă la o viață socială limitată. (doar 7% dintre persoanele cu deficiențe de vedere apte de muncă sunt și angajate și destul de puține sunt înscrise într-o formă de învățământ superior. ) Asociația Zi de Bine, în colaborare cu AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială ), aduce în România bastoanele smart We Walk. Fata de cele clasice, ele detectează obstacole atât la nivelul solului, cât și deasupra acestuia, folosind ultrasunete. Bastonul WeWalk poate fi folosit ca o extensie a telefonului în navigare, cu ajutorul touchscreen-ului de pe baston,  se conectează la hărțile telefonului și anunță care sunt locurile din apropiere. În mai Asociația Zi de Bine lansează proiectul OCHII CARE NU SE UITĂ, prin care 70 de nevăzători vor primi bastoane  cu soft inteligent, tradus pentru prima dată în limba română, și vor participa la traininguri la București, Cluj și Iași, în cadrul cărora vor învăța cum să folosească aceste bastoane la potențialul lor maxim și să se bucure de mai multă independență, într-un peisaj care seamănă cu o cursă a obstacolelor, atât fizice, dar mai ales sociale.     
Asociatia Zi de Bine
HAMtrenament pentru viață
Toată viața s-a străduit să fie bun. De multe ori, totuși, n-a reușit. Căci, la urma urmelor, era doar un om. Nu era câine.Pentru câinii salvatori strigăm „Hai SUS!” în Aprilie. Pentru aceste animale formidabile care ne pot găsi atunci când nimeni n-are cum să ajungă la noi în caz de nevoie. Sunt formidabile ființe și de data asta, ele au nevoie de ajutorul nostru. Au nevoie de un teren de un antrenament, de un loc special în care să se poată pregăti pentru a interveni în misiunile de cautare si salvare. Amenajam terenul cu obstacole si-i echipam pe prietenii lor, oamenii, cu aparatura necesara in interventiile de urgenta. In aprilie ne pregatim de #HAMtrenament pentru viață.
Asociatia Zi de Bine
TeenLine
Teen Line - Pentru că nu mai vrem „să le dăm cu seen” În Ianuarie, vrem să le spunem adolescenților că nu e nevoie să facă față singuri crizelor emoționale sau problemelor generate anxietate și depresie, indiferent de mediul de proveniență și de condițiile de viață! CUM? Prin suport psiho-emoțional dedicat: helpline gratuit, cu acoperire națională, disponibil 24/7. Prin psihoeducație: facem o platformă online dedicată și o populăm cu articole și materiale video de la psihologici, cu informații de specialitate, pe înțelesul tuturor. Teen Line va fi primul proiect integrat de sănătate emoțională/prim ajutor emoțional din România dedicat adolescenților între 13 și 21 de ani. Teen Line va fi o mână întinsă de care să se prindă atunci când simt că îi înghite negura unor gânduri greu de pătruns. Teen Line va fi o platformă unde pot să calce ferm și liberi, liberi de propriile temeri și liberi de judecățile și prejudecățile altora.   
Asociatia Zi de Bine
EduBUZZ
Cu un autobuz vechi, ruginit si fara roti nu poti ajunge prea departe. Cum nici fara scoala, incurajare si oameni buni prin preajma, visurile nu prea trec de granita Augustinului, un sat lung de 5 km, nici aproape, nici departe de Brasov. In Octombrie, Zi de BINE sustine…. Edubuzz! Se incarca pe rampa un autobuz cu viata pe sfarsite, se adauga doi visatori, Natalia si Adrian, invatatori cu har si drag de copii si se da sfara-n tara cum ca-n matele ruginite ale fierataniei zac povesti care asteapta sa se scrie. Povesti cu copii adunati de pe ulitele satului care nu stiu socoti stelele si nici citi in ele. Sau macar in caietul dictando pe care fie l-au abandonat deja, fie nu l-au tinut niciodata in mana.In Octombrie vom transforma un autobuz scos din circulație intr-un spatiu educational pentru copiii din Augustin.
Asociatia Zi de Bine
PERNA CU TIHNĂ
Sărbătorile o să fie complicate pentru toată lumea anul ăsta, dar mai ales pentru cei singuri. Iar cel mai rău, pentru bătrânii singuri. Fără familie sau cu familia plecată în afară, cu gândul că sunt cei mai expuși în fața virusului, perspectiva e pentru ei sumbră.  Dacă cineva i-ar întreba ce își doresc mai mult, mulți dintre ei ar spune că dorințele sunt pentru cei tineri, care mai au putere de visare... ei n-ar mai vrea decât ca la finalul zilei să poată pune capul liniștiți pe pernă, fără grija zilei de mâine. În prag de sărbători, ne vom asigura că asta chiar se întâmplă. Așa că facem proiect pentru EI: O PERNĂ încărcată cu bunătăți, pentru sărbători mai TIHNITE. In Decembrie pregătim 500 de pachete a câte 100 de euro pentru 500 de bunici din județele Bacău și Brașov.  
Asociatia Zi de Bine
#scutpentruspitale - Unitatea de suport medical Bucureștii Noi
De cand COVID 19 a trecut granitele Romaniei, mai mult de 500 de cadre medicale au fost infectate, în timp ce altele au intrat în auto-izolare. La nivel national, întregul sistem medical este testat la limită. Capacitatea de a proteja personalul medical și de a-i pune la îndemână echipamentele și materialele necesare actului medical nu a fost niciodată mai importantă. In acelasi timp, o modalitate importanta de a lua din presiunea de pe sistemul medical este crearea de centre suport in care sa poata fi tratati pacientii cu simptome usoare, permitand astfel spitalelor sa se ocupe eficient de bolnavii in situatii critice.
Asociatia Zi de Bine
IUBIREA CARE BATE LA OCHI
1000 de femei, victime ale violentei domestice, vor avea acces la MINERVA, un dispozitiv mascat intr-o bijuterie, care le ajuta sa apeleze rapid 112 daca agresorul incalca ordinul de protectie. Avem nevoie de voi pentru ca victimele violenței domestice să se simtă apărate. Să poată ieși din prizonieratul în care le țin agresorii lor - de regulă, tocmai oamenii alături de care credeau că pot simți siguranță, căldură, iubire: partenerii sau soții lor.  
Asociatia Zi de Bine
#SCUT pentru Piatra Neamt
Tricolorii și FRF, în parteneriat cu Asociatia ZI de BINE demarează campania de susținere a victimelor incendiului de la Spitalul Piatra Neamț și a familiilor celor dispăruți. Donează pentru suferința românilor noștri și unul din tricourile de colecție ale României poate ajunge la tine! Vineri, 20 noiembrie, la ora 15:00, FRF va organiza tragerea la sorți din rândul tuturor celor care au donat și va oferi cele 23 de tricouri de colecție ale României!
Asociatia Zi de Bine
H2Om
Ia în mână un pahar cu apă. E simplu, nu? Nu ți-ai putea imagina cum să ridici un pahar cu apă poate să dureze peste 10 minute iar când ajunge la gură, paharul e aproape gol. Pentru ca un copil cu parapareza spastica să ridice un pahar cu apă poate să fie nevoie de luni întregi de exercițiu și fiecare încleștare a degetelor să însemne durere. Ședințe epuizante de kinetoterapie și cheltuieli uriașe care secătuiesc bugetul familiei. Pentru ei si pentru alti copii cu probleme neuromotorii construim un bazin de hidrokinetoterapie. ---- Try to grab a glass of water. Easy, isn’t it? What if lifting a glass of water would take you above ten minutes and by the time it reaches your mouth, the glass is almost empty... Could you ever imagine this? For a kid diagnosed with hereditary spastic paraparesis, grabbing a glass of water could take months of exercise, whilst every finger clenching is pure pain. Long, tiresome physiotherapy sessions are a huge burden for the family budget. For them and for many other kids with neuro-motor development diagnosis, we are building a hydrokinetic therapy pool.  
Asociatia Zi de Bine
CLASA DIN CURTEA SCOLII
Școala începe anul acesta într-un noian de incertitudini. Situația creată de pandemie, în care școlile trebuie să găsească soluții pentru a reuși să păstreze distanța socială, neavând spații suficiente și recomandarea medicilor de a evita statul în spații închise mai mult timp, ne-au făcut să căutăm soluții pentru spații de învățare în aer liber în curțile școlilor. În Septembrie facem 2 Clase din Curtea Școlii in judetele Suceava si Timisoara.
Asociatia Zi de Bine
Caravana MicroDUS
Pandemia ne-a vorbit inca o data, in termeni extrem de duri, despre igiena si importanta ei. Despre cum spalatul pe maini nu e un moft, ci o necesitate. In lipsa lui ne putem pune viata in pericol. Multe dintre problemele de sanatate apar sau sunt potentate de igiena precara. Apa si sapun. Si sa stii cum sa le folosesti. Doneaza pentru ca in comunitatile rurale sarace apa si sapunul sa fie regula si nu exceptia. MicroDUS este felul captivant in care putem sa-i atragem pe copii si, de ce nu, si pe parintii lor, in discutii despre cum putem avea grija de sanatatea noastra. Un microbuz tern adaptat intr-o masina colorata, dotata cu dus, toaleta si chiuveta care le permite si exercitiu si practica in materie de igiena. MICRODUSUL va porni in caravana, cu statii multiple prin satele Moldovei. Apoi va poposi la Fundatia Bethany, care are in grija copii si adulti aflati in situatii vulnerabile.
Asociatia Zi de Bine
ZID DE BINE
De cele mai multe ori, pe geamul lor se vede GRI - blocuri gri, trafic gri. Ei bine, in IUNIE vrem sa aducem in viata lor un strop de bucurie, un mesaj conceput pentru ei, care  sa-i incurajeze si sa-i faca sa zambeasca.  ZID de BINE - cu ajutorul prietenilor de la E.D.I.T. si Sweet Damage Crew, un perete urias va prinde culoare.