Ce îmi doresc de ziua mea anul acesta

 

Sorina Florescu Asociatia Zi de Bine

100% Complete
3,533 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
26
Donații

2020 este un an cu totul diferit. Așa că anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze importante pentru mine: IUBIREA CARE BATE LA OCHI. 

Efectele pandemiei care nu se văd zilnic la știri: în primele şapte luni ale anului Poliția a emis 4.856 de ordine de protecţie provizorii, conform Legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice. Din totalul victimelor, 4.606 sunt femei. În perioada de pandemie, mai ales în cea de izolare, s-a constatat o creștere a violenței în familie, fiind înregistrate cu 2,3% mai multe sesizări din partea femeilor agresate de partenerii de viață, potrivit Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES).

Acum două săptămâni, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege prin care urmărirea penală poate fi declanşată din oficiu în cazurile de violenţă domestică, iar împăcarea părţilor nu mai înlătură răspunderea penală. Este un pas, stă în puterea noastră să facem alții.

Nu avem puterea să schimbăm totul, însă sunt lucruri pe care le putem influența, trebuie doar să ne propunem asta pe bune. Dacă vrei să fii alături de mine, în loc să îmi faci un cadou, poți dona banii către acestă cauză pe care am ales-o.

Este rugămintea mea la tine anul acesta, de ziua mea. Mulțumesc frumos, apreciez! Pe bune :)


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

În fiecare lună, peste 1 milion de români își serbează ziua de naștere sau de nume. Cum ar fi dacă fiecare dintre ei ar da acestei aniversări [Alt] SENS?

12 cauze sociale, câte una pentru fiecare lună a anului. Milioane de sărbătoriți care, de ziua lor, fac cinste. Fă-ți cinste cu BINE! De ziua ta ajută un OM să se ridice!

 

1000 de femei, victime ale violentei domestice, vor avea acces la MINERVA, un dispozitiv mascat intr-o bijuterie, care le ajuta sa apeleze rapid 112 daca agresorul incalca ordinul de protectie.

Avem nevoie de voi pentru ca victimele violenței domestice să se simtă apărate. Să poată ieși din prizonieratul în care le țin agresorii lor - de regulă, tocmai oamenii alături de care credeau că pot simți siguranță, căldură, iubire: partenerii sau soții lor.

 

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

26 Donații

La multi ani!

150 RON
03 Dec 2020

Anonymous

50 RON
29 Oct 2020

Anonymous

75 RON
29 Oct 2020
La multi ani, Sorina! Felicitari pentru initiativa!
27 Oct 2020
La multi ani dear, faci un lucru minunat!
27 Oct 2020

Iulia

50 RON
27 Oct 2020
26 Oct 2020
26 Oct 2020

Razvan Iorgu

1,000 RON
La multi ani!!!
26 Oct 2020

Alex

55 RON
26 Oct 2020

Bogdan N.

50 RON
La mulți ani, Sorina!
26 Oct 2020

Dani+Elena - CBRE

100 RON
La multi ani, Sorina!
26 Oct 2020
26 Oct 2020

Roxana COJOC

30 RON
La multi ani!!! Doamne ajuta să nu mai fie nicio violență!
26 Oct 2020
La multi ani!!!!
26 Oct 2020
La multi ani, Sorina! Esti o persoana extrem de speciala si iti multumesc ca faci parte din viata mea.
26 Oct 2020
26 Oct 2020
Data viitoare la spitale si sanatate :)
26 Oct 2020

Anonymous

50 RON
26 Oct 2020

Laura Stefan

50 RON
Happy birthday!
26 Oct 2020

Sim

55 RON
La multi ani!
26 Oct 2020
La mulți ani. Felicitări pentru inițiativă :)
26 Oct 2020
26 Oct 2020

Anonymous

50 RON
La multi ani frumosi, Sorina!
26 Oct 2020

Georgian Marcu

53 RON
La mulți ani frumoși și sănătoși! P.s. Și un apartament cu vedere in parcul Kiseleff :)
26 Oct 2020

Anonymous

50 RON
26 Oct 2020